Cum au cumpărat americanii Louisiana de la francezi
Louisiana Purchase este numele sub care este cunoscut tratatul de achizitioanare a unei suprafețe de pământ de aproximativ 2 100 000 km2 de către SUA de la Franța in mai 1803, la costul de aproximativ 15 milioane de dolari sa 80 de milioane de franci francezi. Considerând dobânda plătită, Statele Unite au plătit in final 23 de milioane de dolari pentru achizitionarea a ceea ce urma să fie numit inițial Louisiana Territory.
Teritoriul se aflase in posesiunea Franței până în anul 1762, când a fost cedat in secret Spaniei. Spaniolii l-au stăpânit până în 1800, când Napoleon a impus semnarea unui alt tratat secret la St. Idelfonso, Louisiana revenind Franței. Contextul internațional al achiziționării Louisianei se arăta favorabil, americanii fiind interesați de cumpărarea porului New Orleans si de navigatia pe fluviul Mississippi, în timp ce Napoleon avea nevoie de bani pentru inevitabilul război cu Anglia.
La 11 aprilie 1803, Jeffersoni-a delegat personal pe James Monroe, viitorul presedinte al SUA, si pe Robert R. Livingston fostul secretar al afacerilor externe al Statelor Unite , la Paris sa negocieze tranzactia. Desipregătiți să negocieze până la maximum 10 milioane de dolari (ai timpului) achizitionarea portului New Orleans si a împrejurimilor sale, cei doi cei doi au fost profund uimiți că li se oferea o suprafață imensă la ”doar” 15 milioane de dolari. Astfel se face că la 11 aprilie 1803, având noi instrucțiuni de la Bonaparte, Talleyrand, ministrul francez de externe, i-a surprins pe Monroe si pe Livingston cu oferta de a le vinde americanilor întregul teritoriu Louisiana sau nimic. Pământul conținut in tratat acoperă astăzi aproximativ 23% din suprafața totala a Statelor Unite de azi, dar la vremea respectivă a reprezentat mai mult decât dublarea teritoriului Uniunii. Achiziționarea aproape neașteptată si la un preț ridicol de mic a enotmului teritoriu Louisianei a fost unul dintre factorii decisivi ai apariției conceptului de expansionism americam intre cele două oceane.
Munții vopsiți
Toți ghețarii din Peu se vor topi următorii 20 de ani, potrivit oamenilor de știință. Un inventator vrea să zugrăvească vârfurile munților Anzi în alb, în incercarea de a combate efectele schimbărilor climatice. Eduardo Gold speră că atunci când operațiunea de pictare a munților va fi finalizată , totul va imita efectul ghețarilor , care reflectă lumina solară si trimit căldura inapoi in atmosfera. ”Suprafața alba reflectă razele solare inapoi in atmosfera si in spatiu, zonele din jurul ei racorindu-se , creeaza un micro-climat , asa ca putem spune ca frigul genereaza si mai mult frig”, a precizat ecologistul de 55 de ani. Se spera ca acest proiect sa incetineasca topirea ghetarilor din Anzi.
Chalon sombrero , la fel ca multe alte varfuri din Anzi , a ramas fara ggghetarul sau , acesta fiind acum doar o amintire. Zugravii , care au pictat deja 2 hectare din cele 70 , au fost recrutati din satul Licapa, a carui supravietuire depinde de apa acestor ghetari. Vopseaua este prietenoasa cu mediul. Este un amestec de lamaie verde, albus de ou si apa. Proiectul de 135 de mii de lire sterline este finantat de banca mondiala , dupa ce Gold a castigat concursul ”o suta de idei pentru a salva planeta”.
Misterul pietrelor călăroare din valea morții
Într-unul dintre cele mai aride și neprimitoare locuri de pe Pământ, Valea Morții, legile fizicii par sa isi piarda sensul, dând nastere unui fenomen incredibil. Desi nu exista martori ai bizarului eveniment, urmele de pe sol dovedesc clar ca.. pietrele se misca. Celebra Vale a Morții din California, reprezinta unul dintre acele locuri cu aspect selenar, in care viața ar părea imposibilă.
Temut si ocolit de nativi pana la sosirea colonistilor europeni, sistemul californian de vai aride si-a primit numele in anul 1849. Se pare ca atunci, un grup de cautatori de aur, in tentativa de a ajunge la minele de aur din Sacramento, s-a aventurat in traversarea temutei vai.
Pierzandu-se in desertul interminabil, cautatorii de aur au ratacit timp de 26 de zile pana in momentul in care au fost salvati de catre una dintre iscoadele trimise pentru a gasi o cale de iesire. In momentul in care calatorii au parasit valea, unul dintre ei si-a inors odata fata catre pustiul dezolant rostind :”Adio, vale a morții!”. Astfel a aparut sumbra denumire a vaii.
Initial aventurierii si apoi oamenii de stiinta au fost socati de ciudatele urme de pe nisip lasate in urma pietrelor, aparent fara nicio explicatie. Uriasul desert de aproape 800 de km2 , parea sa fie martorul unor fenomene ciudate care facea ca rocile uriase, unele de cateva sute de kilograme, sa se miste in voie de-a lungul vailor nisipoase. Zeci de urme, unele perfect drepte, altele urmand forma unui zig-zag bizar, se intindeau de-a lungul intregii Vai a Mortii. Si cum nici o teorie nu parea sa nu poata oferi o explicatie plauzibila, pseudo-stiinta a inlocuit curand parerile oamenilor de stiinta.
Au fost invocati, pe rand, vizitatori din spatiul cosmic, forte magnetice sau creaturi necunoscute care af fi salasluit in desertul californian. Iar ca misterul sa fie si mai adanc, niciun specialist nu a putut surprinde vreodata miscarea rocilor.
Aeroporul de pe mare
Aeroporul este considerat una dintre cele mai mari capodopere ingineresti ale lumii. Este amplasat la 5 km ditanta de tarmurile Insulei Honshu, cea mai mare insula japoneza. Avioanele pot decola si ateriza numai inspe si dinspre mare, aeroportul functionand neincetat.
Din cauza traficului aerian infernal de pe celelalte aeroporturi, cat si a faptului ca pentru construirea unuia nou conditiile geografice impuneau efectiv daramarea unui munte arhi-locuit, ingeniosii japonezi din Golful Osaka au ales o solutie cu totul inedita: inaltarea unui aeroport pe mare. Pentru asta, au fost nevoiti sa creeze o insula artificiala, lunga de 4 km si lata de 2,5 km, care sa reziste cu brio conditiilor vitrege pe care arhipelagul japonez le infrunta: taifunuri devastatoare si cutremure frecvente.
Pentru construirea insulei a fost nevoie de 5 ani. La inceput, a fost nevoie sa se transporte, in Golful Osaka, la o adancime de 20 m sub apa, pamant si nisip. Apoi peste acest strat de nisip au fost transportate cu ajutorul șlepurilor bucati de piatra sparta. Greutatea pietrei a eliminat, in mod gradat apa de pe fundul marii, fomandu-se o baza act se poate de solida. Cu ajutorul computerelor si al satelitilor artificiali se controla tot timpul daca șlepurile depozitau piatra transportata in locurile precis indicate. In final , de jur imprejurulpatrulaterului insulei a fost fixat un gard lat de otel.
Aeroportul este legat de uscat printr-un pod cu doua sine de cale ferat, iar cel de-al doilea este destinat mijloacelor de transport in comun. Aeroportul kansai are doar o singura pista, dar anual pe aceasta decoleaza 160 de mii de decolatori si de aterizari, fiind deserviti 25 de milioane de pasageri.
Peste 10 mii de mucitori au lucrat la constructia Aeroportului International Kansai, insumand un numar de 10 milioane de ore de munca, in trei ani. 20 de miliarde de dolari a costat constructia totala a aeroportului-suma care-l face cel mai exorbitant proiect de arhitectura din istoria moderna.
Pe 17 ianuarie 1995, Japonia a fost devastat de cutremurul Kobe(7,1 grade magnitudine), al carui epicentru a fost situat l a20 de km de aeroport. In 1998, Kansai a fost lovit de un taifun cu o viteza de 200km/h. Cele doua dezastre naturale au trecut peste Aeroportul International Kansai fra a lasa nicio urma.
Nici macar o fereastra sparta! Singura problema pe care inginerii japonezi se pare ca nu au gestionat-o cum trebuie este aceea ca insula pe care se afla aeroportul se scufunda- fenomen prevazut inca din planurile initiale, dar care a avut loc cu o intensitate mai mare decat cea estimata:aproximativ 8 m, pana in prezent. In fiecare an , aeroportul se scufunda cu 30 de centimetri.
Cum a fost clădită Veneția
In partea de nord a Marii Adriatice, cei mai inalti munti ai Europei, nu se gasesc mai departe de tarm decat Bucurestiul de Dunare. Sute de torenti si cateva fluvii (Po, Aduge, Brenta, Piave) varsa in mare uriase cantitati de maluri si nisipuri, asa ca de la gura fluviului Isonzo la Ravenna, țarmul inainteaza vazand cu ochii catre sud si rasarit. Linia tarmului, jos si mlastinos este dantelata, formand peninsule in dreptul deltelor fluviilor si golfurilor putin adanci intre ele,acolo unde se varsa in mare raurile mici. Valurile marii si mai ales , curentul litoral, colaboreaza cu apele uscatului, construiesc grinduri prelungi (Lido in italieneste , perisipuri la tarmul dobrogean al Marii Negre ) intre capurile peninsulelor inaintate in mare si tind sa astupe intrarea in golfuri. Astfel au laut nastere lagunele de la Comacchio, de la Venetia.
Inauntrul acestora, fluviile si torentii isi continua insa opera lor de ingramadire-sub forma ostroavelor-a macinisului pietros adus din muntii apropiati, asa ca din lungul digului natural dinspre mare, portile prin care se evacueaza prisosul de ape din lagune sunt amenintate cu impotmolirea. Nu numai in timpurile noastre, cand se cer adancimi mari pentru vapoarele de mare tonaj, dar chiar in vremea corabiilor sau a galerelor, intretinerea unui port intr-o astfel de laguna era o adevarata minune si presupunea o munca uriasa, neintrerupta si priceputa, indeplinita de locuitorii lagunei centrale, adica de catre venetieni. Gandul apararii impotriva impotmolirii lagunei nu le-a venit insa locuitorilor de aici chiar de la inceput. Si aceasta pentru ca lagunele cu ostroavele lor sunt foarte putin favorabile asezarilor temeinice. Numai de nevoie si-ar fi ales cineva resedinta permanenta in mijlocul apelor, pe niste pamanturi joase si nesigure, mereu amenintate de furia valurilor.
Intr-adevar, gonita de invadatori, in epoca preromana, o parte din populatia campiei vecine s-a refugiat in ostroavele lagunelor si a trait, o bucata de vreme, nestiuta de nimeni, pentru ca era aparata si dinspre uscat si dinsptre mare.. Mult mai tarziu, in evul mediu, intariti de lupta neintrerupta impotriva namolurilor si valurilor, venetienii au descoperit avantajele asezarii lor in mijlocul lagunelor.
Dupa cateva incercari neizbutite, resedinta sefului ales de confederatia satelor din laguna, adica resedinta dogelui, a fost fixata la Rialto, o insula din mijlocul lagunei venetiene. Din acest moment (secolul al IX-lea) incepe ridicarea Venetiei.
Legaturile ei cu Bizantul, care stapanea partea rasariteana a fostului Imperiu Roman, au ingaduit amestecului de neamuri din insulele lagunei sa se specializeze in negotul cu Mediterana rasariteana (Levantul) si sa joace rolul de intermediar in schimbul de marfuri dintre Europa vestica si nordica – marfuri sosite peste Alpi , pe drumurile cele mai scurte, cu cele din Africa nordica, Levant si Marea Neagra, aduse pe corabii si galere, sau cu cele din China si India, transporate pe spinari de camile peste pudtiurile asiatice. Venetia a ajuns astfel , intre secolele XII-XV, cel mai important antrepozit de marfuri din intreaga Europa, fiind de fapt un adevarat antrepozit mondial al evului mediu. Mirodeniile , zaharul din trestie, armele , pietrele pretioase, fildesul, tasaturile scukmpe, cerealele sau chiar sclavii , toate erau depozitare si comercializate aici. Marfurile erau transportate de peste 3 mii de corabii venetiene . Pentru asigurarea drumurilor pe mare, venetienii au dus lupte grele cu piratii din lungul tarmului Dalmatiei.
Ajunsa capitala a unei republici maritime, o capitala bogata, Venetia a trebuit in secolul al XV-lea sa-si asigure o mare intindere de pamant pentru constructiille celor peste 200 de mii de locuitori. Prin lucrari ingineresti, apele care se varsau in laguna si aduceau mari cantitati de maluri si nisipuri, au fost abatute spre nord, catre Piave si spre sud, catre Chioggia si Adige. Tarmul dinspre mare a grindului a fost consolidat fiind construiite diguri. Venetia medievala s-a marit trepata, ostrov cu ostrov, cu ajutorul parilor grosi de lemn, infipti adanca in terenul purin consistent si mereu spalat de valuri. Nenumarate paduri de pini si brazi de pe coasta Dalmatiei au fost taiate si aduse aici pentru pregatirea fundamentului pe care avea sa se ridice palatele de piatra si cheiurile din fata lor. Tot de peste mare sau dinauntrul continentului au fost transportate aici granitul si marmura pentru cheiuri , trotuare, pavaje pentru sirurile de cladiri cu mai multe etaje, inghesuite pe stradutele stramte , pentru pietele sau pentru podurile atragatoare de pete canale. Cladirile cu arhitectura deosebita, bisericile monumentale, palatele, inlocuiesc treptat colibele de lemn acoperite de paie sau scanduri. Caci nici Venetia nu a fost totdeauna cum se vede acum, ci o ingramadire de case umile , din mijlocul carora se inalta cate o biserica de piatra in ostroaavele mai consolidate. Abia in secolul al IX-lea sunt puse bazele bisericii San Marco, la care au lucrat numerosi artisti pana in secolul al XVIII-lea. Alaturi de ea, a fost cladit Palatul Dogilor transformat mereu si ajuns la forma actuala abia in secolele al XV-XVI-lea.
Adevarata epoca de maxima inflorire a republicii maritime, este cuprinsa intre secolele XIII-XVI-lea. Mari artisti (arhitecti, pictori, sculptori) au fost platiti sa inzestreze orasul din laguna cu monumente variate, care intrunesc in ele modele din toate epocile: romana, gotico-ogivala, bizantina, renastere, baroc, imbinandu-le si incadrandu-le in atmosfera venetiana.
Astazi se aud pe canale, barci cu motor care fac mare concurenta gondolelor, iar ruinarea fatadelor la multe palate, chiar din cele situate mai la vedere intresteaza; dar ceea ce este mai ingrijorator se datoreaza miscarii lente de coborare a terenului precum si ridicarea nivelului apei marine – ce ameninta chiar existenta orasul dogilor.
Se pune, deci, serios problema salvarii uneia dintre cele mai desavarsite realizari ale culturii mondiale , la a carei solutionare au fost solicitate proiecte si idei ale oamenilor de pe intregul glob.
(Lectura propusa de prof. Dumitrescu Dumitru-Grup scolar”Ferdinand I”, Curtea de Arges)
Mostrul din Loch Ness
Loch Ness este un lac situat in Scotia, ce atinge o adancime de 800 de picioare si o lungime de aproximativ 23 de mile.
Cea mai timpurie referinta scrisa cu privire la un monstru in Loch Ness este o biografie din secolul VII a Sfantului Columba, misionarul irlandez care a adus crestinismul in Scotia. Desi exista relatari cu privire la un monstru acvatic ce traieste in lacul Loch Ness inca de acum 1500 de ani, legenda moderna a monstrului din lac s-a nascut in momentul in care a fost publicata in ziarul local , la 2 mai 1933, stirea potrivit careia cineva a vazut acest monstru. Ziarele din Londra au trimis corespondenti in Scotia , iar un circ a oferit o recompensa de 20 de mii de lire sterline pentru capturarea animalelor.
Sute de turisti au venit la Loch Ness si au stat in barci sau pe puntile vaselor, asteptand aparitia monstrului. Mulajele din ghips ale urmelor animalului au fost trimise la Muzeul Britanic de Istorie a Naturii, care a anuntat ca urmele erau alle unui hipopotam , mai exact ale unui membru inferior de hipopotam , fiind vorba probabil de un animal impaiat.
In 1934 , o faimoasa fotografie prezenta o creatura asemanatoare cu un dinozaur , al carei gat lung iesea din apele involburate. Aceasta footografie i-a facut pe unii sa speculeze cum ca Nessie era singurul supravietuitor al unei sppecii disparute de mult, plesiozaurul. Scepticii au afirmat ca ceea ce cautau oamenii la Loch Ness erau oscilatii lae suprafetei apei.
In 1975, intr-o expeditie la Loch Ness, Academia de Stiinte Aplicate din Boston a combinat sonarul si fotografia subavatica. A fost facuta o fotografie care parea sa arate inotatoarea imensa a unei creaturi asemanatoare unui plesiozaur.
Dezvaluirea in 1994, a faptului ca faimoasa fotografie din 1934 era o farsa, nu a stavilit catusi de putin entuziasmul turistilor si al investigatorilor cu privire la legenda Monstrului din Loch Ness.
